Prorocitorii sfârşitului lumii, cu diversele sale termene, nu au câştigat niciodată prozeliţi în rândul oamenilor de ştiinţă. Însă un alt fel de sfârşit al lumii, aşa cum o ştim, s-ar putea produce mai curând de cât ne-am fi aşteptat.

Gruparea Anonymous a lansat, recent, o ameninţare uimitoare: pe 31 martie 2012, vom închide întregul internet. Hackerii grupării au dat chiar indicii despre cum vor realiza operaţiunea „Blackout” (Stingerea): prin dezactivarea marilor servere DNS (de la Domain Name Service – Serviciul Numelor de Domenii de Internet).

Celor care au ridicat din umeri cu scepticism, profesorul Adam Woodward, de la catedra de informatică a Universităţii Surrey, le răspunde, într-un articol publicat de BBC News: „Niciodată nu spune niciodată”. Woodward explică de ce este posibilă închiderea internetului.

Serverele DNS sunt cele care convertesc adresa de internet pe care o introduci in browser (de exemplu, www.jurnalul.ro sau, mai simplu, jurnalul.ro) în succesiunea de cifre şi puncte prin care sunt codificate adresele de internet, adică IP-urile. Aşadar, serverele DNS funcţionează ca un fel de carte de telefoane a internetului. Împiedicând accesul la „cartea de telefoane”, scoţi din funcţiune internetul, spune specialistul britanic.

DNS-urile au o structură de tip arbore. La vârful „coronamentului” sunt 13 servere principale, care „vorbesc” cu servere secundare, acestea cu cele terţiare şi tot aşa. Dacă cineva are reuşi să dezactiveze cele 13 servere principale sau chiar doar câteva dintre acestea, accesarea adreselor de internet nu ar mai fi posibilă. Citeste in continuare aici

Comments

comments