De departe cea mai la modă şi, totodată, cea mai eficientă metodă de copiat, este „hands free”-ul. E suficient să ai un prieten care să îţi dicteze cuvânt cu cuvânt teoria, prin telefon. Posibilităţile de depistare sunt reduse: tot mai puţini studenţi mai folosesc căştile clasice, cei mai mulţi preferând să beneficieze de avantajele transmisiei wireless.
Studenţii cu muuultă răbdare îşi fac „servite” – subiecte scrise cap-coadă de acasă şi scoase în timpul examenului, când profesorii nu sunt atenţi. Pentru unii, şi „zgâriatele” sunt o opţiune. Dacă nu au chef să înveţe, studenţii stau şi scriu apăsat teoria pe o foaie, pentru ca urmele să se imprime pe foaia albă, de dedesubt, cu care intră în examen şi care îi mai salvează de la restanţe.
Metodele nu se opresc aici: de ultimă generaţie este pixul cu ultraviolete care, pe lângă pixul propriu-zis, necesită şi o pereche de ochelari, cu care să se observe scrisul. Unii au transformat din banalele pixuri adevărate ustensile de copiat: asemănătoare papirusurilor, copiuţele sunt înfăşurate în jurul pastei, într-un pix transparent, iar studenţii nu trebuie decât să răsucească pasta, ca să copieze teoria sau formulele.
Ieşitul la toaletă poate fi şi el salvator: dacă ai reuşit să transmiţi prin SMS subiectele cuiva, care ţi le-a rezolvat perfect între timp, poţi intra cu ele în sala de examen. Fireşte, se mai folosesc, încă, şi metodele clasice: copiuţele trecute din mână în mână, cărţile „uitate prin bănci”, trasul cu ochiul.