Cetăţeanul italian care a fost împuşcat, duminică dimineaţă, de un alt italian, în timpul unei partide de vânătaore ce avea loc în judeţul Constanţa, a murit, eforturile făcute de echipajul Serviciului de Ambulanţă sosit la faţa locului pentru resuscitarea victimei fiind zadarnice.Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanţa, Radu Croitoru, cei doi italieni participau la o partidă de vânătoare de prepeliţe pe un câmp între localităţile Nicolae Bălcescu şi Târguşor.

Croitoru a precizat că echipajul de pe Ambulanţa sosită la locul incidentului a încercat resuscitarea italianului câteva zeci de minute, însă fără niciun rezultat.

Sursa citată a mai declarat că, deocamdată, nu se cunosc împrejurările exacte în care s-a petrecut evenimentul, victima fiind împuşcată în spate, sub omoplatul drept, cu o puşcă cu alice.

Radu Croitoru a mai precizat că Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili dacă vânătoarea a fost legală, primele date indicând că aceasta a fost organizată în mod legal.

Totodată, italianul care a tras cu arma împuşcându-şi colegul de vânătoare ar putea fi cercetat pentru ucidere din culpă, existând posibilitatea schimbării încadrării juridice a faptei în cazul în care vor apărea elemente noi în cadrul anchetei.

Trupul victimei va fi dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

Comments

comments