Un bărbat din Ovidiu, decedat pe 14 august 2008, este citat cu insistenţă de judecători pentru a se prezenta la un proces civil aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, Secţia Civilă, Minori şi Familie, Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale. Durdane Pisică, care a locuit pe strada Trandafirilor nr. 30, din Ovidiu, a dat în judecată SC Iridex Group Import-Export SRL pentru recuperarea unor drepturi băneşti. Dosarul său, înregistrat cu numărul 6432/118/2007, a ajuns în faza de recurs dar, între timp, reclamantul a murit şi nu a mai apucat să îşi primească banii. Cu toate că instanţa a fost înştiinţată despre decesul petentului, lucru dovedit de citaţia afişată la uşa instanţei pe care scrie cu litere de o şchioapă că bărbatul e mort, magistraţii îl avertizează pe recurent că „în caz de neprezentare a părţilor, se va putea trimite un înscris, judecata urmînd a se face în lipsă”. Cu alte cuvinte, mortul trebuie să îşi justifice absenţa de la proces, în caz contrar dosarul se va soluţiona şi fără el. Citaţia a fost emisă pe 27 octombrie anul curent, iar Durdane Pisică „este chemat în instanţă, la sala 4 etaj 2, complet de continuitate t1, în ziua de 21 noiembrie 2008, ora 9.00, în calitate de intimat + reclamant”.

Vorba unui prieten, de justitia romana si de hackeri nici in groapa nu scapi si acolo e posibil sa fi citat sau “facut la card” 😀 de tot rasul oricum, gafele pe care sistemul nostru le face, asta arata ca totul e putred si se duce incet pe rapa. Ca recunostem sau nu pana acum inca am trait din stiinta si experientele oamenilor profesionisti din comunism, cand noua generatie isi face aparitia infloresc gafele.

Comments

comments